Ce este endodontia? Diagnostic si tratament endodontic complex

Endodontie

Ce este endodontia?

Endodontia reprezinta acea parte a stomatologiei care se ocupa de diagnosticul si tratamentul infectiilor pulpei dentare. Ele pot aparea din cauza unui proces carios de mari dimensiuni sau de lunga durata (cauza bacteriana), dar si din cauza traumei ocluzale (cauza functionala). O data cu imbolnavirea ireversibila a pulpei dentare, apare necesitatea realizarii unui tratament de canal. Scopul tratamentului endodontic este de a steriliza sistemul endocanalar, pentru a preveni raspandirea infectiei in os sau pentru a o trata daca aceasta exista deja.

Diagnosticul clinic si imagistic (3D)

In endodontia moderna exista metode diagnostice exacte. Caracterul iradiat sau difuz al durerii poate ingreuna identificarea dintelui cauzator. Pentru a pune un diagnostic corect se efectueaza o serie de teste clinice, dar si radiologice. Radiografia standard, retroalveolara, ne ofera o imagine de ansamblu a dintelui si a tesuturilor inconjuratoare, intr-un singur plan. Pentru un diagnostic de certitudine dar si un prognostic cat mai precis avem posibilitatea de a realiza o investigatie 3D si anume tomografie computerizata cu fascicul conic (CBCT), care ne permite sa vizualizam intreg sistemul endocanalar, dimensiunile reactiilor apicale in toate cele trei planuri si implicarea sau nu a structurilor adiacente.

Tratament endodontic complex

Un tratament endodontic nu reprezinta doar tratarea unui dinte cu pulpa infectata, de multe ori dintele prezinta leziuni apicale de mari dimansiuni, sau necesitatea unui retratament. Retratamentul incepe frecvent prin indepartarea unei coroane de acoperire vechi si a unui pivot metalic sau din fibra de sticla, a unor corpi straini din canale (ace rupte) si a materialului de obturatie vechi. Dupa realizarea unui tratament adecvat, printr-o obturatie de canal etansa si tridimensionala, este frecvent nevoie de inserarea unor pivoti de fibra de sticla. Tratamentul se considera complet si corect daca dintele primeste in cel mai scurt timp o coroana de invelis, pentru a diminua riscul de fractura si de reinfiltrare si pentru a obtine un dinte functional.

Endodontia microscopica

Sistemul endocanalar are multiple variatii. Desi un dinte are, conform literaturii de specialitate, intre 1 si 3 canale principale, exista numeroase canale secundare si laterale care nu pot fi vazute cu ochiul liber. Microscopul dentar mareste imaginea operatorului, ajutandu-l sa identifice canalele secundare, sa vizualizeze corpii straini din canale, sa vada perforatiile de la nivelul podelei camerei pulpare sau a canalelor. Se scurteaza astfel timpul de lucru si cresc sansele de success ale tratamentului endodontic.

Microchirurgia endodontica

Nu intotdeauna infectiile ce apar datorita unui canal infectat pot fi complet eliminate prin tratament de canal. Pentru acele infectii persistente se pot realiza interventii chirurgicale minim invazive, prin utilizarea microscopului dentar. Acest lucru inseamna ca printr-o incizie minima la nivelul apexului dintelui in cauza se elimina tesuturile infectate.

Albirea interna

Cauzele coloratiilor dentare sunt multiple. Una dintre acestea este necroza dentara (moartea aseptica a pulpei). Dintii care au suferit anterior un tratament de canal prezinta de asemenea discromie. Acesti dinti nu pot fi tot timpul albiti extern, ei necesita o albire interna, din interiorul canalului. Pentru ca acest lucru sa nu afecteze tratamnetul de canal, orificiile canalelor radiculare corect tratate sunt protejate cu un material izolator. Dupa aplicarea agentului de albire si a obturatiei provizorii, se observa rezultate in 2 saptamani sau mai mult. De multe ori, procedeul trebuie repetat pentru a obtine rezultate optime.

Sari la bara de unelte